Doar o frunză

Azi, vântul a început să îşi facă simțită prezența tot mai puternic. M-am aşezat pe o bancă în parc, ca să pot să privesc minunățiile din jurul meu şi, totodată, să îmi trag puțin sufletul. Vântul, care a început sa sufle lin, a smuls, fără prea multă osteneală, o frunză din copac. Aceasta a căzut lin, purtată de vânt . Mi-am lăsat imaginația să hoinărească liberă prin parcul aproape gol.

,,-Oh, în sfărşit ! Dacă ai şti cât am aşteptat să îmi iau zborul din copac! exclamă frunza.”

,,- Dar de ce ai aştepta aşa ceva? Nu se presupune că asta înseamnă că a venit sfarşitul tău? Sau ție nu îți este teamă de sfârşit?”

Frunza care acum se aşeză pe un covor de iarbă verde-gălbuie, începu să imi povestească.

,,-Nu! Vezi tu? Noi, frunzele, ne naştem într-un copac. Iubim căldura şi culoarea noastră . Viața pe care o avem este scurtă pentru oameni, dar lungă pentru noi. Zăbovim, bătute de vânt şi de ploi şi, adesori, asteptăm să terminăm cât mai curând, pentru că e mai frumos să fii ,,liber”…”

,,-Liber? Cum poate cineva fi liber? Când moare?!”

Frunza îmi zâmbi pentru câteva momente, apoi îşi reluă ideea.

,,-Liber! Liber înseamnă să te poți desprinde de ceea ce te constrange şi nu îți dă voie să simți iubirea soarelui. Liber eşti, atunci când eşti smuls din întuneric şi treci în lumină, când eşti purtat de vânt prin diferite colțuri ale lumii, când eşti mulțumitor cu ceea ce ai şi cu ceea ce eşti tu!”

,,-Dar, credeam ca voi, frunzele, ați da orice pentru a mai rămâne măcar o clipă în viață!”

,,-Ei, credeai greşit! Noi vrem să le facem loc celor care vin după noi. Iar, moartea noastră ajută pământul pentru anul ce vine. E adevărat: suntem o familie mai numeroasă într-un copac şi mai plângem când se mai desprinde câte-o frunză, la insistența vântului, şi cade.. Dar noi îi dăm slavă lui Dumnezeu, că ne-a folosit in aşa multe feluri ! Ne-a creat să colorăm toamna în aşa fel încât toți oamenii să se minuneze. Din păcate, nu mulți dintre ei îşi dau seama a cui operă de artă suntem.
Până la urmă sunt doar o frunză…”

Când am vrut să mai adaug ceva, frunza era deja desprinsă şi purtată de vânt încoace şi încolo. Şi-a găsit, în sfârşit, libertatea mult visată. Ceea ce am, însă, de la ea nu o să uit niciodată: trebuie să fiu mai multumitoare şi să nu mai tot plâng, în orice situație m-aş găsi.

Este interesant cum Însăşi Creatorul a lăsat ca noi, oamenii, să învățăm până şi de la o simplă frunză .

M-am ridicat de bancă, mi-am luat caietşi am început să scriu câteva versuri. În astfel de momente, toată creațiunea se uneşte spre a-L lăuda pe Împărat!